Sean Norvis a lansat la sfărșitul lunii ianuarie „UNITED”, al doilea album din carieră, ocazie cu care a prezentat publicului un nou concept de show, o producție live ce se îmbină cu instrumente de suflat, percuții și voce în cadrul unui eveniment ce a avut loc în clubul Fratelli Timișoara.

Artistul timișorean a lucrat peste un an la „UNITED”, proiect în care s-a implicat trup și suflet. Albumul conține 18 piese ce combină elemente dance, deep house, tribal house, trance, progressive house și future house, iar 9 single-uri sunt deja lansate de către Cat Music și Norvis Music.

„UNITED reprezintă unul dintre cele mai dragi proiecte ale mele la care am lucrat aproape 2 ani, însă cu adevărat intens din luna martie a anului trecut. Sper să vă placă și să vă ajungă în suflete. Cei care vor fi alături de noi pe 31 ianuarie, vor primi din partea noastră albumul în format fizic, dar și alte surprize”, declară Sean Norvis.

Despre Sean Norvis

Sean Norvis a lansat în anul 2016 albumul de debut „The way I feel”, material pe care se regăsesc piese cântate alături de artiști precum Geo Da Silva, Alex Mica, Seepryan, Justine Berg, Irina Florea și Madelin Zero (vocalist ATB). După piese precum „Noaptea-i nebună”, „Secret love affair” și „Meteor fellings”, Sean Norvis continuă colaborarea cu Geo Da Silva, iar în 2017, lansează piesa „Gypsy Mama”. La finalul verii lui 2019, a colaborat cu Denixe pentru „Last Forever”, single ce se va regăsi pe albumul UNITED.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.