ARTISTA FENOMEN A MOMENTULUI, DUA LIPA VINE PENTRU PRIMA DATĂ ÎN ROMÂNIA, LA NEVERSEA! ALĂTURI DE EA, LEGENDARUL TIËSTO, FATBOY SLIM ȘI AFROJACK VOR RESCRIE POVESTEA RĂSĂRITULUI LA MALUL MĂRII NEGRE!

ALĂTURI DE EI, PE CELE 7 SCENE VOR MAI URCA, SAM FELDT, KSHMR, BENNY BENASSI, NICKY ROMERO, FEDDE LE GRAND, FERRY CORSTEN,TUJAMO, LOST FREQUENCIES, DANNY AVILA, RUDIMENTAL DJ, WILKINSON DJ SET, DUB FX, FOREIGN BEGGARS, NETSKY DJ SET, ZEDS DEAD, MIKE PERRY ȘI KLANGKARUSSELL DJS!

Yana, protectoarea mărilor a călăuzit până la porțile tărâmului fantastic, NEVERSEA, primii călători care prin muzica lor, îi vor purta pe oameni printr-o lume plină de magie. Pe plajele insulei, unde tinerețea e fără bătrânețe iar timpul nu-și pune amprenta asupra vieții, oamenii se vor lăsa timp de trei zile și trei nopți vrăjiți de muzica celor mai buni artiști internaționali ai lumii.
Dua Lipa, Tiësto, Fatboy Slim, Afrojack, Sam Feldt, KSHMR, Benny Benassi, Nicky Romero, Fedde Le Grand, Ferry Corsten, Tujamo, Lost Frequencies, Danny Avila, Rudimental, Wilkinson, Foreign Beggars, Netsky, Zeds Dead, DubFX, Mike Perry și Klangkarussell sunt doar primii 21 de artiști anunțați. Alături de ei urmează să se alăture line-up-ului și alți artiști internaționali care vor ajunge în vară, la cel mai mare festival de la malul Mării Negre, NEVERSEA.
DUA LIPA este considerată artista fenomen a momentului și vine pentru prima dată în România, la NEVERSEA. La cei doar 22 de ani are colaborări muzicale cu mari artiști internaționali, cum ar fi Martin Garrix și Sean Paul, dar are și nominalizări și premii importante în industria muzicală. “Be the one” și “Scared to be lonely” vor răsuna live, la vară, la NEVERSEA.
FATBOY SLIM sau pe numele său real, Norman Cook este considerat o legendă a muzicii dance și este foarte așteptat de fanii din România. Cariera lui, una de peste 30 de ani, este impresionantă și este artistul care și-a pus amprenta asupra muzicii dance. Mai mult decât atât, a fost și este o inspirație pentru generațiile noi de artiști.

Doi dintre cei mai mari DJ ai planetei, legendarul Tiësto și Afrojack au spus prezent la cel mai mare festival de la Marea Neagră, NEVERSEA. După ce 80.000 de oameni i-au aclamat si i-au aplaudat ore în șir la festivalul UNTOLD, cei doi artiști promit să aducă aceeași energie pozitivă și aceleași show-uri incredibile pe plaja NEVERSEA.
Atât de doriți de fanii din România, KSHMR și Nicky Romero vin la Constanța, unde promit că vor face din prima ediție NEVERSEA, una de neuitat. Unii dintre cei mai mari artiști de electro house, Benny Benassi, Lost Frequencies, Mike Perry, Tujamo, Fedde Le Grand vor urca pe una din cele 7 scene ale festivalului NEVERSEA.

Festivalul NEVERSEA este cea de-a doua poveste magică a creatorilor UNTOLD, desprinsă din tărâmul nopții și al magiei. NEVERSEA are loc, în perioada 7-9 iulie 2017, pe plaja NEVERSEA din Constanța.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.