Unul dintre cei mai iubiți artiști din line-up-ul UNTOLD, Armin van Buuren, se întoarce pe scena principală a festivalului, în 2023. Artistul revine la festivalul său de suflet, așa cum a declarat în nenumărate rânduri, iar relația care s-a creat între el și publicul UNTOLD este unică. Armin van Buu-ren este unul dintre cei mai așteptați DJ din povestea UNTOLD și promite că show-ul lui de pe ma-instage va fi unul memorabil.

Olandezul a fost prezent în line-up-ul festivalului încă de la prima ediție, din 2015. Armin van Buuren s-a aflat, pentru 21 de ani la rând, în lista primilor cinci DJ ai lumii si a reușit ca la fiecare apariție live pe Cluj-Arena să construiască o relație specială cu fanii festivalului UNTOLD. Este artis-tul care a scris cel mai frumos capitol din povestea UNTOLD.

La ediția aniversară din 2019, artistul a pregătit pentru fanii festivalului un show istoric de șapte ore și jumătate, în exclusivitate pentru UNTOLD, care a debutat cu Imnul României, ,,Deșteaptă-te Române”. Armin van Buuren i-a avut ca invitați speciali pe membrii Orchestra Ope-rei Naționale Române din Cluj-Napoca.

E unul dintre cei mai dedicați oameni de pe scena muzicii electronice, iubește România, iar fanii UNTOLD sunt îndrăgostiți de artistul care a dus live set-ul de festival la nivelul următor.

A intrat în industria muzicală cu o diplomă în avocatură, iar acum este cel mai bine cotat DJ trance în clasamentul oficial DJ Mag Top 100. Are o carieră impresionantă, de peste 21 de ani este headliner la cele mai mari festivaluri din lume, a fost nominalizat la premiile Grammy la categoria ,,Cea mai bună piesă dance”, are 12 trofee DJ Awards, 27 premii International Dance Music Awards, un show radio (A State Of Trance) cu peste 45 de milioane de ascultători săptămânal.

Armin van Buuren a fost votat de cinci ori DJ-ul numărul 1 al lumii, a lansat piese care au ajuns pe primul loc în diverse clasamente mondiale, are propriul MasterClass și este implicat în acțiuni de protecție a mediului. În decembrie 2019 a fost numit Ambasador Global al organizației WWF, în cadrul campaniei #BeatPlastic. Armin van Buuren a fost recompensat cu ,,Buma Cultuur Pop Award”, unul dintre cele mai prestigioase premii acordate în Olanda și este și personajul unei cărți, ,,Armin Only”, lansată în 2009 și scrisă de Coen Bom.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.