Primăria Constanța și UNTOLD și-au prezentat intenția de a dezvolta împreună un nou festival cu impact internațional, pe litoralul românesc. Municipalitatea constănțeană a urmărit cu mare interes evoluția festivalului UNTOLD de la Cluj-Napoca, care de la prima ediție a fost desemnat cel mai bun festival din Europa. Impactul financiar adus comunității din Cluj-Napoca dar și beneficiile de imagine sunt incomensurabile, un astfel de proiect de succes fiind considerat un exemplu de bune practici.
Primăria Constanța își doreste un eveniment unic, la standardele cu care UNTOLD s-a impus deja, invitându-i la discuții pe cei mai buni din domeniu. În întâlnirile avute până acum, Primăria Constanța și-a dorit să înteleagă de la organizatorii celui mai bun festival din Europa, ce ar însemna organizarea unui astfel de festival de amploare, la malul Mării Negre. De cealaltă parte, UNTOLD apreciază noua viziune a municipalității constănțene arătându-și toată deschiderea spre acest proiect, care coincide și cu planurile de dezvoltare ale companiei.
După succesul de la Cluj-Napoca, echipa UNTOLD își dorește să dezvolte noi concepte de evenimente în România, iar primul dintre acestea are șansa să fie pus în practică în Constanța. La fel ca și în cazul festivalului organizat în Cluj-Napoca, care prin campaniile sale a pus în valoare Transilvania, echipa UNTOLD recunoaște potențialul turistic a litoralului românesc si își doreste ca un nou proiect dezvoltat în această zonă, să aducă un plus de imagine litoralului românesc, deschizând și mai mult apetitul străinilor pentru Marea Neagră.
La întâlnirea de astăzi au fost prezenți Bogdan Buta, Director General UNTOLD și Adrian Chereji, Director Marketing și Comunicare UNTOLD. Aceștia s-au declarat încrezatori în planurile de dezvoltare pe termen lung a primarului municipiului Constanța, Decebal Făgădău, și spun că deschiderea municipalității constănțene pentru proiecte de anvergură, alături de viziunea și experiența UNTOLD, poate naște un nou proiect de succes, 100% românesc, care să devină o atracție internațională.
BOGDAN BUTA, director general UNTOLD “Dorim să dezvoltăm un festival, cu o poveste și o identitate nouă, care să se muleze pe potențialul și specificul zonei. Subliniem faptul că vrem să dezvoltăm un nou concept, aici pe litoral. Vom trata cu același profesionalism ca și până acum și evenimentul pe care ni-l dorim aici. Vrem să gândim acest festival să devină unic în Europa și pentru asta vom aloca toate resursele necesare. La prima ediție a festivalului UNTOLD, în 2015, valoarea bugetului s-a ridicat la 5 milioane de euro, iar când lucrurile se vor concretiza aici, prima ediție a noului festival de pe litoralul românesc va beneficia de aceeași seriozitate, inclusiv financiară. Dacă UNTOLD a devenit încă de la prima ediție cel mai mare festival din România, prin dezvoltarea celui de-al doilea proiect major, ne propunem să ne consolidăm primele două poziții în topul celor mai mari și a celor mai dorite evenimente muzicale din țară”.

Decebal Făgădău, primar al municipiului Constanța “Constanţa merită să găzduiască cel mai important festival desfăşurat în aer liber, la malul mării. Putem să ne lăudăm cu o infrastructură unicat în Europa, iar prezenţa celor de la UNTOLD lângă mine este o dovadă că ne dorim să lucrăm cu cei mai buni. Economia oraşului va avea extrem de mult de câştigat, iar Constanţa va deveni un punct important pe harta festivalurilor din Europa. Un astfel de eveniment major va atrage mii de turişti străini și români. Asta se traduce prin promovare internaţională nu doar pentru oraşul Constanţa şi stațiunea Mamaia, ci pentru tot litoralul şi Delta Dunării“

Rezultatul acestor întâlniri se va concretiza prin semnarea unui protocol între cele două părți, urmând ca în perioada următoare să aibă loc noi întâlniri cu toate autoritățile locale, pentru a se căuta cele mai bune variante și soluții pentru implementarea acestui proiect.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.