În perioada 29-31 iulie, iubitorii de natură, dar și de muzică bună sunt așteptați „Printre măguri”.
Ajuns la cea de a opta ediție, evenimentul are loc într-o poiană, situată între măguri (dealuri tăiate de ape), pe malul pârâului Prahovița, în satul Măgureni, județul Prahova, la 100 de kilometri distanță de București, transmite Rador.
Organizatorii oferă un program artistic diversificat, posibilitate de campare, drumeții și sporturi felurite, vizite la obiective turistice și istorice din zonă. Sunt invitați și meșteri populari și artiști locali, care realizează expoziții în natură.
Spațiul este amenajat pentru camping și rulote. În centru se află zona de concerte și socializare, cu mese, bănci și, mai ales, baloți de paie.
În programul primei zile, vineri, 29 iulie, îi veți regăsi pe: Sarmalele Reci, trupa Spam, Folk, Frate!, Ovidiu Mihăilescu, Marius Matache. Sâmbătă, 30 iulie, va cânta Taxi. Vor urca pe scena din mijlocul taberei și Daniel Iancu și Eugen Avram. Mircea Vintilă & Vali Vătuiu – Lordul folkului românesc întâlnește un percuționist de top. Ce poate să rezulte de aici? Un recital de excepție în cea de a treia seară de festival, duminică, 31 iulie.